Societatea Națională de Cruce Roșie din România Filiala Brașov

Și tu poți salva o viață!

Societatea Natională de Cruce Roșie din România este persoana juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică și fără scop patrimonial. Ea își desfășoară activitatea cu caracter umanitar, ca organizație de ajutor voluntar, auxiliară a autorității publice.

Societatea Natională de Cruce Roșie din Romania se organizează și functionează pe baza statutului propriu, ca singura societate de Cruce Roșie.

Misiunea umanitară fundamentală a Crucii Roşii este de a preveni şi alina suferinţa umană, de a proteja viaţa şi sănătatea, de a asigura respectarea fiinţei umane, în mod imparţial, fără nici o discriminare de naţionalitate, rasă, sex, religie, clasă socială şi opţiune politică.

Activitatea noastră în anul 2017

Pentru îndeplinirea misiunii sale umanitare Crucea Roşie Braşov a desfășurat numeroase activități şi programe pe următoarele direcţii de acţiune:

I. Pregătirea şi intervenția în caz de dezastre

Obiectivul principal, în acest domeniu, al SNCRR filiala Braşov a fost creșterea numărului de voluntari şi pregătirea acestora pentru a putea interveni eficient în caz de dezastre sau conflict armat, în favoarea celor aflați în suferință.

Activităţi desfășurate:

1. Pentru pregătirea detaşamentelor de intervenţie în caz de dezastre au fost organizate două instruiri interne şi am participat alături de ISU Brașov şi Covasna și serviciile specializate în cazuri de urgenta din municipiu la 2 exerciţii.

• În data de 22.06.2017, la Tunelul Teliu – Întorsura Buzăului a avut loc o simulare a unui accident feroviar pentru care s-a declanşat planul roşu de acţiune. Am intervenit alături de SNCRR Covasna cu 8 voluntari.

• În data de 24.11.2017, la Centrul Cultural Reduta, a fost simulat un dezastru produs de un cutremur. S-a declanşat codul roşu de intervenţie detşamentul de intervenţie al Crucii Roşii Braşov format din 11 voluntari a intervenit pentru acordarea primului ajutor, a suportului psihologic şi pentru ajutarea echipelor de intervenţie la triajul şi transportul victimelor. La exerciţiu au participat în total 43 de voluntari ai CRR Braşov.

2. Detaşamentul de Prim Ajutor a participat la Convenţia națională de pregătire a echipelor de prim ajutor din cadrul detașamentelor SNCRR de intervenție în situații de dezastre, Etapa Națională 2017, care a avut loc la Bucureşti. Detașamentul nostru a ocupat locul 2 din 34 de filiale participante la concurs.

3. În cadrul proiectului naţional de pregătire a populaţiei pentru dezastre „Eşti informat, eşti protejat”, filiala a format 2 voluntari ca traineri şi a realizat peste 25 de pregătiri pe această temă, pentru 400 de beneficiari. Proiectul a fot implementat în colaborare cu ISU Braşov.

II. Programe de educaţie pentru sănătate şi promovarea unui stil de viaţă sănătos

1. Proiectul ”Educație pentru sănătate” a continuat şi în anul 2017 în parteneriat cu Inspectoratul Scolar Județean Brașov. În perioada nov. 2017 – februarie 2018, în parteneriat cu Colgate România, au fost desfăşurate peste 260 de ore de educația în igiena orală pentru clasele pregătitoare – IV. Au participat la acest proiect 22 școli din judeţ, având ca beneficiari 6.816 de elevi (urban și rural ). 22 cadre didactice au fost implicate în proiect și 35 voluntari ai Crucii Roșii Brașov.

Pe parcursul anului au fost desfăşurate peste 20 de activităţi de promovare a unui stil de viaţă sănătos în rândul elevilor (777 de copii beneficiari).

În cadrul acestui proiect a fost derulată campania „Sănătatea vine le ,,pachet”, în colaborare cu Happymam, care a avut ca şi grup ţintă copii cu vârste între 2-7 ani şi părinţii acestora. În cadrul campaniei au fst derulate peste 40 de întâlniri cu 800 de copii din diverse grădiniţe şi centre educaţionale şi cu părinţii acestora.

2. Campania de Donare de sânge au fost desfășurată în municipiul Braşov cu ocazia Zilei Mondiale a Donarii de sânge voluntare și nerenumerate. Cu această ocazie cetăţenii au fost informaţi despre cât de important este să donăm sânge atât pentru noi, cât mai ales pentru cei pe care îi putem salva.

3. Campanii de promovare a sănătăţii:

• 24.03.2017 cu ocazia Zilei Mondiale de luptă împotriva tuberculozei. Voluntarii (26 de persoane) au distribuit peste 400 de plinate nformative în zonele aglomerae ale municipiului Braşov şi au pregătit un moment muzical pentru pacienţii internaţi la Unitatea de Asistență Medico-Socială de Pneumoftiziologie Sânpetru.

• 10.10.2017 cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății mintale, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică şi Direcţia de Servicii Sociale Braşov, în Piața Sfatului Braşov a fost organizat un punct de informare la care au participat 4 voluntari.

• 16.10.2017 de „Ziua mondială a Hranei și ziua mondială a eradicării sărăciei” 37 de voluntari au promovat proiectul Banca de alimente în Carrefour Braşov şi au strâns peste 300 de kg de alimente ce au fost ulterior distribuite la peste 60 de familii.

• 03.10.2017 de „Ziua mondială a mersului pe jos” 35 de voluntari au răspuns prezent la iniţiativa DSS Braşov de a mărsălui pe străzile municipiului şi de a promova mersul pe jos ca cea mai la îndemână variantă de sport.

• 04-05.11.2017 a fost organizată Caravana sănătății în localitatea Bunești. În cadrul campaniei au fost implicaţi peste 34 de voluntarii şi 10 cadre medicale. În cele două zile de activitate au fost înregistrate 325 de persoane cărora le s-au efectuat peste 600 de consultaţii medicale şi investigaţii paraclinice (ecograf, EKG, cardiologie, pediatrie, interne, ORL, oftalmologie, dermatologie).

4. Demonstrații şi exerciţii de prim ajutor pentru pregătirea populației

  • Au fost organizate două stagii de pregătire a voluntarilor pentru acordarea primului ajutor în perioada 26.01 – 29. 01.2017 la Bran şi 17.03-19.03.2017 la Moeciu de Sus. La aceste activităţi au participat 60 de voluntari.
  • Pe parcursul anului au fost organizate 40 de demonstaţii de prim ajutor pentru elevi şi studenţi (peste 2000 de beneficiari).
  • Sub sloganul ”Vivat copilaria”, voluntarii Crucii Rosii Filiala Brașov am serbat 1 Iunie ziua copiilor și Ziua Mondială fără tutun. S-au organizat ateliere creative (desen pe asfalt, confecționat insigne, desenat, prim ajutor și tombolă) ce i-a stimulat pe copii să aleagă alternative sănătoase de petrecere a timpului liber. La activitate au participat 400 de copii, cadre didactice și 20 de voluntari.
  • În data de 4 iulie Ziua Mondială a Crucii Roşii a avut loc în Piața Sfatului demonstații de prim ajutor, punct de verificare a tensiunii pentru cetățenii orașului Brașov şi ateliere dedicate copiilor. În activitate au fost implicaţi 33 de voluntari şi membrii comitetului filialei.

5. Organizarea concursului pentru educație pentru sănătate și prim ajutor „Sanitarii pricepuți”. La acest concurs au participat 19 școli din județul Brașov cu 120 de elevi. Pentru pregătire concursului au fost organizate 56 de întâlniri de pregătire a elevilor şi cadrelor didactice în domeniul primului ajutor.

6. Activitate de verificare şi evaluare a stării de sănătate a elevilor școlii gimnaziale Hărman și a structurilor aferente. S-a urmărit depistarea afecțiunilor infecto-contagioase. În cadrul activităţi au fost implicaţi doi voluntari – cadre medicale şi au fost controlaţi peste 300 de elevi. Nu s-au constatat probleme de sănătate majoră dar s-au oferit recomandări pentru investigații suplimentare prin medicul de familie la un număr de 15 elevi.

III. Activități Umanitare

1. Proiectul Banca de alimente

Pe parcursul anului 2017 s-au colectat peste 2.621 kg de alimente ce au fost distribuite la peste 800 beneficiari (beneficiari direcţi ai CRR dar şi ai altor asociaţii). Au fost implicați peste 50 de voluntari.

2. În colaborare cu Deichman au fost colectate și distribuite pe parcursul anului 2017- 754 bucăți încălțăminte. Beneficiarii acestui program umanitar au fost beneficiari Crucii Roșii Brașov și ai colaboratorilor.

3. În colaborare cu Walkiki au fost distribuite peste 2000 de produse de îmbrăcăminte persoanelor nevoiaşe şi familiilor cu mulţi copii.

4. În 24.02.2016 peste 20 de voluntari s-au implicat în campania ”Împarte zâmbete”, în cadrul căreia au fost pictaţi pereţii interiori ai Spitalului din Zărneşti.

5. În luna martie 12 voluntarii au participat la campania „Mame pentru mame” în localitatea Crizbav, evenimentul dedicate mamelor de etnie romă.

6. În perioada aprilie- mai 2017 s-a desfăşurat proiectul „Frați mai mari și frați mai mici” în colaborare cu DGASPC, Centrul de Servicii Tărlungeni. În cadrul proiectului 28 de voluntari au desfăşurat mai multe activităţi de socializare cu cei 19 copii din Centrul de servicii, ulterior acordându-i fiecăruia posibilitatea să meargă să îşi cumpere ce doreşte dintr- centru comercial. Proiectul a fost derulat cu ajutorul unei donaţii de 1200 lei.

7. În perioada martie- decembrie 2017 au fost desfăşurate peste 88 de activităţi de voluntariat la Cantina socială Bucuria Darului Braşov.

8. În luna decembrie 2017 în colaborare cu companiile Sanofi şi Zentiva au fost derulate 3 campanii umanitare: a fost achiziţionat şi donat un laptop şi un videoproiector Scolii Gimnaziale Ticus, au fost distribuite 20 de pachete alimentare şi de îmbrăcăminte către familii nevoiase cu mulţi copii si judeul Braşov şi au fost distribuite 56 de ghiozdane la copii din scolile Budila şi Tărlungeni.

9. Organizarea proiectului „Moș Crăciun de închiriat” la unitățile școlare și firmele din Brașov. Cu ocazia aceasta s-au strâns peste 3.000 de lei, bani folosiți în susținerea Stagiului de pregătire în caz de dezastre și prim ajutor la care au participat 26 de voluntari.

Programe de formare profesională

• Cursuri prim ajutor

a) Gratuite. În anul 2017 am fost instruite 143 persoane în cadrul cursurilor gratuite de acordare a primului ajutor (membri detaşamentului de intervenţie, cadre didactice, voluntari, cadre didactice)

b) Contra Cost. În anul 2017 au fost instruite 264 de persoane în acordarea primului ajutor premedical din rândul angajatorilor şi a persoanelor fizice interesate.
• Cursuri de igienă – 275 persoane
• Cursuri de infirmieră – 92 persoane
• Cursuri de asistent personal al persoanei cu handicap – 54 persoane
• Cursuri de managenetul serviciilor sociale – 38 persoane
• Formator – 13 persoane

Servicii socio-medicale şi puncte de prim ajutor la evenimente

1. În luna noiembrie 2017 a fost obţinută autorizaţia pentru serviciul de îngrijire medicală la domiciliu. Au fost 12 beneficiari ai acestor servicii dintre care doar 2 cu plată.

2. În luna august 2017 s-a obţinut autorizaţia pentru serviciul de îngrijire socială la domiciliu a persoanelor vârstnice şi licenţierea serviciului a avut loc în ianuarie 2018. Până în prezent au fost evaluate 10 solicitări de srevicii dar având în vedere că momentan aceste servicii le oferim doar contra cost avem doar 2 beneficiari.

3. Asigurarea de puncte de prim ajutor la evenimente:

a) Gratuit – Crucea Roșie Filiala Brașov a asigurat punctele de prim ajutor gratuite la mai multe evenimente:

  • „Vivat copilăria pe tărâmul minunilor”– Piața Sfatului 30.05.2017 – 16 voluntari
  • 1 Iunie Ziua copilului – Cristian, 6 voluntari
  • „Mișcarea face bine” – 6 voluntari 07.07.2017
  • „Galeria Terapiilor pentru copii cu nevoi speciale” – 28.09 – 29.09.2017, 17 voluntari
  • Târgul de carte Brașov – 30.03.2017 – 2.04.2017 – 27 voluntari
  • Conferinţa „Spre binele nostru” Sala Sporturilor Brașov – 02.04.2017 – 4 voluntari
  • C’art Fest Cristian 07.07.2017- 16.07.2017, 27 voluntari
  • Masa Caldă pentru persoanele nevoiaşe în cadrul campaniei „Si ei sunt ai nostri” – 11-12.04.2017 şi 18-19.12.2017, 24 voluntari
  • 02-03.12.2017 Cupa de dans sportiv Kronstadt

b) Contra Cost

  • Maraton Roșia Montană – 22.07 2017
  • Oktoberfest Braşov – 07.09.2017 – 17.09.2017
  • Competiția Sportivă de alergare GorunTrail – 25.09.2017
  • Maraton Codlea – 21.10.2017
  • Plantare puieţi Auchan, Timișul de jos – 04.11.2017
  • Campionatul de polo pe apă, Sala Sporturilor Brașov – 29.11.2017

Dezvoltare organizaţională

În anul 2017 activitatea Crucii Roşii Braşov a fost susţinută de 2 angajaţi cu normă întreagă (director şi responsabil programe de formare) şi 2 angajaţi cu jumătate de normă (asistenţi sociali). Activitatea de formare şi activitatea din punctele de prim ajutor a fost realizată prin contracte de prestări servicii cu persoane fizice autorizate.

La 31.12.2017 SNCRR Braşov avea în baza de date 200 de membri de Cruce Roşie şi 420 voluntari.

Subfiliale ale Crucii Roşii Braşov sunt în orașele: Victoria, Hărman şi Ghimbav.

 

Raluca Cătălina Buzea
Director Crucea Rosie Română filiala Brașov

Implică-te

Ne dorim o implicare activă a studenților Universității Transilvania din Brașov în cadrul proiectelor și activităților noastre.

Oportunități de voluntariat

Vezi proiectele și activitățile de voluntariat propuse de Crucea Roșie Brașov.

Zona de activitate

județul Brașov

Etichete

pregătire și intervenție în caz de dezastreeducație pentru sănătateactivități umanitare

Societatea Națională de Cruce Roșie din România Filiala Brașov

Raluca Cătălina Buzea, director
raluca.buzea@crucearosie.ro

Timeea Păpară, coordonator voluntari
papara.timea@yahoo.com

VOLUNTARUUTBv

Daca doresti sa intri in contact cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România Filiala Brașov si sa participi la actiunile lor de voluntariat, logheaza-te sau creeaza-ti un cont.