Visum

Ce ne propunem:

  • crearea unor cadre care prilejuiesc producerea și accesul la cunoașterea valorilor educaționale, culturale, artistice și științifice;
  • realizarea de activități pentru tineret și de către tineret;
  • implicarea activă la nivel social prin activităţi şi programe de interes social, de grup, ori individual;
  • promovarea educaţiei pentru sănătate, inclusiv prin educaţia fizică şi prin practicarea activităţilor sportive;
  • organizarea de dezbateri, mese rotunde, seminarii, activități de informare și instruire;
  • desfășurarea de campanii de comunicare și informare;
  • promovarea valorilor democraţiei contemporane, fundamentate pe principiile de liberate, dreptate socială, egalitate de şanse, solidaritate;
  • realizarea de acțiuni umanitare și de solidaritate socială prin voluntariat în comunități.

 

Proiecte:

I-STEP (International Sustainable Transportation Engagement Program)

  • An analysis over Brasov’s current transportation situation, with regards to cycling and walking;
  • To combine resources with the expertise of nationally and internationally professionals to identify ways to create a sustainable development;
  • To involve as much stakeholders as possible;
  • To promote civic engagement as a resource for the community;
  • And to have the I-STEP program as an assistance program for future work and references.

http://visumbrasov.org/proiecte/i-step-proiect-visum-texas-state-university-si-university-of-new-orleans/

 

Protejează viața! – Cercetare accidente la tereceri de pietoni

Prin această cercetare dorim să vedem impactul și efectele asupra persoanelor trecute printr-un accident. Cercetarea are ca scop culegerea de date prin intermediul cărora să creăm o campanie complexă de informare și conștientizare asupra riscurilor de accidente existente la trecerile de pietoni, dorind să sporim atenția șoferilor la trecerile de pietoni, pe cea a pietonilor la traversarea pe trecerile de pietoni și a administrației locale la realizarea infrastructurii rutiere.

http://visumbrasov.org/protejeaza-viata-o-cercetare-in-desfasurare/

 

Săptămâna Mobilității Brașov – un proiect pilot pe partea de mobilitate urbană

Acest proiect are două dimensiuni, care timp de o săptămână vizează schimbare de funcțiune din auto în pietonal și îmbunătățirea siguranței la elemente de infrastructură rutieră. Practic, timp de o săptămână câteva locuri din Brașov vor fi redate oamenilor. O săptămână în care să mergem mai mult pe jos, cu bicicleta și cu transportul public. O săptămână în care punem accentul pe coeziune socială și interacțiune.

http://visumbrasov.org/saptamana-mobilitatii-brasov-i-step-proiect-pilot/

 

Introducere transport public de noapte și reconfigurare transport de weekend

Cerem RATBv și Primăriei Brașov să înceapă o serie de dezbateri publice și identificarea unor soluții cu privire la:

  • Renunțarea la programul de circulație de weekend. Programul din timpul zilelor de luni până vineri să fie aplicat și pentru zilele de weekend.
  • Introducerea transportului public de noapte.

http://visumbrasov.org/un-diesel-nou-a-circulat-7-zile-plus-o-sambata-gratuita-la-ratbv/

Petiție: https://campaniamea.declic.ro/petitions/introducerea-transportului-public-de-noapte-in-brasov

 

Spune colegilor tăi despre platforma de voluntariat
Voluntar@UniTBv

VOLUNTAR 2 UniTBv

Those who can, do. Those who can do more, volunteer.